Posts Tagged ‘rosii’

Sarbatorile Pascale

Mai sunt mai putin de trei saptamani si vine Pastele. Ce ma nemultumeste pe mine si ma determina sa scriu despre acest subiect este semnificatia sarbatorii Pastelui pentru majoritatea populatiei Romaniei, a celorlalte nationalitati nu ma intereseaza. Doua sarbatori mari si importante sarbatorim si noi si anume: Craciunul si Pastele.  Iar ce sarbatorim mai exact sunt, de craciun: bradul si carnea de porc iar de Paste: mielul, ouale si cozonacul. La TV sau radio tot ce auzi legat de Paste sunt mielutii, ouale (mai nou de import) si cozonacii, plus vanzarea slaba sau buna in privinta acestor produse.

Ce uita oamenii in schimb este semnificatia sarbatorii. Pastele reprezinta sarbatoarea invierii Domnului nostru Iisus Hristos. Iar in seara invierii lumea trebuie sa mearga la biserica, sa participe la slujba si sa ia lumina, care sa-i calauzeasca pe tot parcursul anului.

De ce sunt ouale simbolul Pastelui? Pentru ca ouale simbolizeaza mormantul lui Iisus Hristos, care s-a deschis la invierea Sa din morti, iar culoarea rosie a oualor reprezinta sangele lui Iisus care s-a scurs pe cruce pentru mantuirea lumii.

Jertfirea mielului pascal este creata de Dumnezeu la iesirea evreilor din robia egipteana, cand s-a nascut un popor ales care sa traiasca in libertate.

Aceasta sacrificare a mielului pascal a prefigurat jertfa Mantuitorului de pe Golgota, care a adus eliberarea omenirii din robia pacatului. Sacrificiul mielului pascal a trecut si la crestini care, in fiecare an de Sfintele Pasti, jertfesc un miel a carui semnificatie religioasa cei credinciosi n-o mai cunosc si se multumesc doar sa spuna ca asa au pomenit ca de acest mare praznic sa se taie un animal.

Jertfa mielului este strans legata,de Paste, care a marcat inceputul unei vieti noi si nasterea unui popor liber (Ies. 14, 4). Desemnarea acestui animal a fost facuta de Dumnezeu, deoarece mielul cu chipul sau exprima blandetea si inocenta pe care le-a observat pe buna-dreptate Sfantul Grigorie de Nazianz. Tot el ne mai spune ca vesmantul necorupt al mielului prefigureaza pe cel al lui. Mesia, iar precizarea biblica pentru sexul masculin al animalului este pentru a expia greseala lui Adam, cat si pentru a preinchipui pe Fiul Fecioarei prezis de profetul Isaia (7, 14).

Nu inteleg de ce multa lume asociaza „iepurasul” ca fiind simbolul Pastelui. Iepurasul este un vechi simbol german care provine de pe vremea festivalurilor pagane. El simbolizeaza fertilitatea, primavara.

Deci oameni buni, aduceti-va aminte  de semnificatia Pastelui, bucurati-va de Invierea Domnului, ciocniti un ou rosu si spuneti: Hristos a inviat! Adevarat a inviat!